Ora ceaiului

“Cel care se teme de ceva ii da acelui lucru putere asupra lui”
Proverb maur

Consumati ceai?

Consumati ceai? Daca nu, ar putea fi o idee buna sa incepeti chiar acum. Din ce in ce mai multe dovezi arata ca o cana sau doua deceai in fiecare zi ar putea preveni si controla multe dintre bolile obisnuite. S-ar putea sa fi auzit deja de proprietatile remarcabile ale ceaiului verde, care provine de la acelasi arbust, Camellia sinesis, ca si ceaiul negru. S-a demonstrat ca ceaiul verde, care este procesat la nivel minim creste imunitatea, scade colesterolul, previne aparitia cariilor dentare si chiar ar ajuta in lupta impotriva cancerului. Contine EGCG, unul din cei mai puternici antioxidanti descoperiti. Si ceaiul negru obisnuit are multe beneficii pentru sanatate.

Ceaiul pur si simplu

Ceaiurile din plante au proprietati vindecatoare fiind perfecte pentru persoanele care doresc beneficiile oferite de plante, insa nu doresc sa ia pastile. Multe dintre aceste plante nu au deloc, sau au doar efecte secundare minore (desi intodeauna este cel mai bine sa va sfatuiti cu medicul dumneavoastra, in special daca sunteti insarcinata, daca luati medicamente sau simptomele deranjante persista mai mult de cateva zile). Stiti, de exemplu, ca ceaiul facut din frunze si flori de macese este un tonic cardiac? Sau ca ceaiul facut din frunze de zmeur ajuta la oprirea diareii? Anumite ceaiuri cum ar fi cel din musetel, sunt chiar folositoare sub forma de comprese pentru a accelera vindecarea ranilor si reducerea inflamatiilor.

Multe ceaiuri din fructe sunt surprinzator de gustoase, desi unele sunt mult mai usor de consumat dupa ce li s-a adaugat o lingura de miere sau putin suc de lamaie. Si sa nu uitam, ceaiul este usor de preparat; pur si simplu se adauga apa fiarta peste o anume cantitate de planta proaspata sau uscata, care poate fi cumparata de la plafar sau de la piata sau de ce nu?  Putem sa adunam si sa uscam chiar noi plantele. Atentie! daca folositi planta proaspata, trebuie sa utilizati de trei ori mai multa planta (in general o lingurita de planta uscata la 250 ml apa fiarta).

Ceai antioxidant

Un ceai antioxidant de exceptie se obtine dintr-o lingurita de afine zdrobite lasate in in apa ajunsa la punctul de fierbere, timp de 15′ . Din acest ceai antioxidant se beau 3-4 cani pe zi.

Ceai pentru tulburari gastrice

Un amestec aromat de nucsoara si alte trei condimente reprezinta o modalitate de ameliorare a crampelor si a flatulentei dureroase, in special atunci cand sunteti foarte “incarcati” dupa o masa. Consumati-l imediat dupa aparitia primelor simptome, sau chiar mai bine cu 15′ minute inainte de masa. Acest ceai pentru tulburari gastrice este un foarte bun remediu pentru durerile de stomac ale copiilor.

Reteta: Intr-o cana amestecati un sfert de lingurita de nucsoara, jumatate de lingurita de fenicul dulce pisat, jumatate de lingurita de seminte zdrobite de chimen si jumatate de felie de radacina proaspata de ghimbir. Turnati o cana de apa fiarta, lasati in repaus timp de 10 minute, adaugati un betisor de scortisoara daca aveti in casa.

Ajutor pentru bufeuri

Pentru ameliorarea simptomelor de menopauza fara a apela la terapia de substitutie hormonala, puteti lua in considerare planta Cimicifuga racemosa (Black cohosh). Consumul de ceai facut din aceasta planta ajuta la calmarea bufeurilor si altor simptome date de menopauza prin scaderea nivelului de hormon luteinizant. Discutati cu medicul dumneavoastra inainte de a consuma timp indelungat aceast planta in tulburari de menopauza.

Reteta: Fierbeti jumatate de lingurita de pudra de radacina pentru o cana timp de 30′, apoi lasati in repaus. Luati cate doua lingurite la interval de cateva ore pe tot parcursul zilei. Pentru a corcta cat de cat gustul amar puteti combina cu suc de lamaie si miere.

Ceai pentru insomnie

Un ceai pentru insomnie – nu este rau sa luati un somnifer, dar de ce sa va riscati sa deveniti dependent de pastile daca aveti la indemana ceaiul de musetel, levantica, tei, etc.? Se poate bea ceai din plantele enumerate mai sus de mai multe ori pe zi sau numai seara inainte de culcare.

Reteta: Combinati doua parti de flori de musetel, doua parti roinita, o parte flori de levantica, o parte frunze de menta si putina nucsoara. Pentru o cana de ceai, puneti doua lingurite din acest amestec intr-o cana si umpleti-o cu apa fiarta. Lasati in repaus cinci minute, apoi strecurati si consumati ceaiul.

Ceai pentru tuse si raceala

Ceaiul cald este o alegere naturala atunci cand vine vorba de lupta impotriva racelilor si congestie. Alegeti ceaiul de isop pentru tuse, pe cel de unguras pentru tuse si congestie si pe cel de nalba mare pentru dureri in gat.

Reteta: Folositi doua lingurite de isop macinat sau unguras uscat la o cana de apa fierbinte. Adaugati miere de albine pentru a corecta gustul amar. Pentru ceaiul de nalba folositi doua lingurite de radacina uscata la o cana de apa fiarta.

Ceai pentru ameliorarea greturilor

Ghimbirul actioneaza atat de bine in combaterea greturilor, incat in momentul de fata uniii specialisti oncologi il recomanda pentru a contracara greata severa asociata cu chimioterapia.

Reteta: Opariti doua lingurite de ghimbir uscat si macinat sau radacina proaspata razuita intr-o cana de apa fiarta timp de 10 minute. Ceaiul actioneaza mai bine pentru prevenirea starilor de greata decat pentru tratarea acestora.

Urzicile binefacatoare

O cana de ceai de urzici pe zi ofera mai multe beneficii. Pentru barbatii car urineaza des si care se trezesc in mod repetat pe timpul noptii pentru a urina- semne ale unei prostate marite- ceaiul de urzica poate fi de ajutor la incetinirea dezvoltatarii tesutului prostatic. Un diuretic puternic, urzica poate fi, de asemenea, de ajutor in controlul hipertensiunii arteriale si al balonarii cauzate de sindromul premenstrual. Consumul regulat de ceai de urzica poate fi de folos si in tratarea guturaiului.

Reteta: Puneti doua lingurite de frunze uscate de urzica intr-o cana cu apa fiarta si lasati timp de 10′. Consumati minim doua cani pe zi.

Sa va fie cu leac!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *